PREZENTAREA ȘCOLII

 
 

     ISTORICUL ȘCOLII GIMNAZIALE SEGARCEA

          Din lipsa unor informații concludente nu se poate preciza cu exactitate data înființării Școli Gimnaziale Segarcea, apreciindu-se că acest lucru s-ar fi putut întâmpla după revoluția de la 1848, care înscrisese în programul său, printre altele, o luminoasă idee: învățământul în limba națională.  În anul 1945, dintre cele trei gimnazii unice înființate în județ, făcea parte și cel de la Segarcea. Din 1959, în localitate a funcționat  un liceu teoretic iar din 1968 s-a înființat și Liceul Agricol cu profil agroindustrial. În prezent funcționează sub denumirea de de Liceul Tehnologic ”Horia Vintilă” liceul rezultat din unificarea celor două. 

         Unitatea noastră a funcționat la început ca școală primară în casele unor săteni, iar din 1886 și 1905, în cele două localuri ridicate cu sprijinul Administrației Domeniului Coroanei pe un teren viran în centrul localității. Gimnaziul a funcționat un timp în localul actualei judecătorii, reunindu-se cu școala primară într-o nouă clădire amplasată pe terenul de lângă parcul orașului, fostă proprietate a Domeniului Coroanei. Din 2004 funcționează în sediul Școlii Speciale Gheorghe Teiușeanu, desființată în anul 2004, în strada Unirii nr. 35 A.

       Începând cu anul școlar 2010, Școala Gimnaziala Segarcea a devenit Unitate coordonatoare, primind ca structuri cele 3 grădinițe din oraș: Grădinița cu program normal nr. 1, Grădinița cu program normal nr. 2 și Grădinița cu program prelungir nr. 3. În anul 2021, Școala Gimnazială Segarcea a intrat într-un amplu proces de reabilitare care a durat până în data de 16.01.2023.

        PREZENTAREA ȘCOLII GIMNAZIALE SEGARCEA

          În prezent Școala Gimnazială funcționează în localul fostei școli speciale, o clădire spațioasă, care permite un program de lucru cu un singur schimb, între orele 8.00-14.00. Învățământul preșcolar este asigurat prin trei grădinițe cu nouă grupe.  Baza materială a şcolii a căpătat noi contururi, ea fiind îmbogăţită ca o cerinţă a amplificării activităţii didactice.   

         Astfel, la această dată, există 29 de săli de clasă, toate utilizate în procesul de predare-învăţare, la care se adaugă cabinetele de informatică, științe,biologie,limba rromani plus o sală se sport. Toate cele patru cladiri aflate în administrare beneficiază de sisteme de supraveghere, conexiune la internet și dotări cu echipamente multimedia și tehnică de calcul.     

        Biblioteca şcolii este dotată cu mobilierul necesar, iar fondul de carte cuprinde un număr de peste 9100 volume şi se fac eforturi în continuare pentru mărirea fondului de carte cu volume, în special în domeniul literaturii pentru copii şi a lucrărilor de specialitate. Există şi preocupări constante pentru dotarea în continuare cu aparatură audio-vizuală pentru ridicarea calităţii activităţilor în sălile de curs. La toate acestea se adaugă baza sportivă în suprafaţă de 7.500 mp cu terenuri de: handbal, baschet, volei, groapa de sărituri şi pista de alergare. Ca o concluzie generală toate spaţiile de învăţământ au o stare de întreţinere bună, şcoala beneficiind de iluminat, apă curentă, canalizare, încălzire cu energie termică de la centrala proprie.  

        În continuare, cu sprijinul Consiliului Local, conducerea şcolii a avut ca  preocupare extinderea bazei materiale, prin reamenajarea spaţiilor preluate de la comunitatea locală, ca o expresie a derulării în condiţii foarte bune a parteneriatului cu Consiliul Local, ca ordonator principal de credite, începând cu 01.01.2005, Şcoala Gimnazială Segarcea, având calitatea de ordonator terţiar de credite.

                Începând cu 1 septembrie 2010 şcoala are ca  structuri cele  3 grădiniţe din oras.

 În anul școlar 2023-2024:

               Unitatea coordonatoare : ȘCOALA GIMNAZIALA SEGARCEA          

                           STR. UNIRII NR. 35 A ORAȘ SEGARCEA 

                                          ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR  (6 CLASE):  

                                  1. CLASA PREGĂTITOARE    -  1 CLASĂ

                                  2. CLASA I      -      1 CLASĂ

                                  3. CLASA A II A   -- 2 CLASE

                                  4. CLASA A III A   - 1 CLASĂ

                                  5. CLASA  A IV A -- 1 CLASĂ

                        

                                          ÎNVĂȚĂMÂNTUL GIMNAZIAL ( 5 CLASE): 

                                 1. CLASA A V A  -  1 CLASĂ

                                 2. CLASA A VI A  -- 1 CLASĂ

                                 3. CLASA A VII A  -- 1  CLASĂ

                                 4. CLASA A VIII A  -- 2 CLASE

     

            STRUCTURI: 

                 1. GRĂDINIȚA   CU PROGRAM NORMAL NR. 1                        

                          TREI GRUPE/ TREI EDUCATOARE

                 2. GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 2

                          TREI GRUPE/ TREI EDUCATOARE

                  3. GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT  NR. 3     Adresa: strada Crinului nr. 1  

                         TREI GRUPE/ ȘASE EDUCATOARE

 

                    

                

 

 

           

 

 SCOALA NOASTRA IN IMAGINI